În țările Uniunii Europene, inflația a scăzut treptat și constant de la vârful de 11,5%, înregistrat în octombrie 2022. Potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE, în ianuarie 2024 inflația anuală în UE a fost de 3,1%, în scădere de la 3,4% în decembrie 2023. Această cifră este în contrast puternic cu cea din aceeași perioadă a anului trecut, când era de 10,0%.
Economia europeană continuă să dea dovadă de reziliență într-un context global dificil. Scăderea prețurilor energiei, reducerea constrângerilor legate de ofertă și o piață puternică a forței de muncă au susținut o creștere moderată în primul trimestru al anului 2023, eliminând temerile legate de o recesiune.
Atenuarea costurilor cu energia a frânat dinamica prețurilor din țările care au în circulație moneda euro.
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a ajuns în 2022 la nivelul istoric de 9,2%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, și s-a triplat comparativ cu 2021, când valoarea anuală a fost de 2,9%, conform datelor publicate de Eurostat
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna ianuarie până la 10%, de la 10,4% în luna decembrie, însă România se numără printre cele 12 țări membre unde indicele prețurilor de consum a înregistrat o creștere de două cifre de la o lună la alta, arată datele publicate de Eurostat.
Sondajul Eurobarometru din această vară arată o încredere sporită a cetățenilor în UE și un sprijin puternic continuu pentru răspunsul blocului la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Majoritatea cetățenilor sprijină investițiile în energia din surse regenerabile și acțiunile de reducere a dependenței UE de sursele de energie rusești. Nivelul de aprobare a monedei euro a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.
Economia Germaniei a stagnat în trimestrul al doilea, în condițiile în care războiul din Ucraina, pandemia și întreruperile de aprovizionare au adus cea mai mare economie europeană în pragul contracției.
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna martie până la 7,8%, de la 6,2% în luna februarie, țările membre cu cele mai ridicate rate fiind Lituania (15,6%), Estonia (14,8%), Cehia (11,9%), Țările de Jos (11,7%), Letonia (11,5%), Bulgaria (10,5%), Polonia (10,2%), Spania (9,8%) și România (9,6%), arată datele publicate de Eurostat.
România a avut, și în august, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, în contextul în care rata anuală a inflației s-a menținut la 4,1% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
Mai puțin de o treime dintre români (31%) sunt mulțumiți de situația economică națională, sub media europeană, de 49%, creșterea prețurilor fiind cea mai mare problemă la acest moment, potrivit Eurobarometrului de primăvară, publicat de Comisia Europeană.
Inflația anuală din zona euro a coborât la 1,1% în iulie, de la 1,3% în luna anterioară, îndepărtându-se și mai mult de ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de aproape 2%, potrivit datelor estimative publicate de biroul european de statistică Eurostat.
România a avut, și în mai, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, deși rata anuală a inflației a coborât la 4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
România a avut, și în aprilie, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, rata anuală a inflației urcând la 4,4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
România a avut, și luna trecută, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, rata anuală a inflației urcând la 4%, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
Un număr de 13 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o inflație negativă în octombrie 2015, comparativ cu luna similară din 2014, iar România a avut a doua inflație negativă din UE, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Un număr de 17 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o inflație negativă în septembrie 2015, comparativ cu luna similară din 2014, iar România a avut a doua inflație negativă din UE, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).